Dragi jucători,

În urmă cu câteva minute am anunțat angajații Riot că ne refocalizăm pe proiecte mai puține și de impact mai mare pentru a ne asigura un viitor mai sustenabil. Acum vrem să vă spunem ce va însemna acest lucru pentru jocurile noastre și tot ce ține de ele (eSports, Arcane, muzică etc.) și la ce să vă așteptați în viitor.

Până în prezent, am reușit în mare parte să evităm zile precum cea de azi, dar această decizie este critică pentru viitorul Riot. Nu am luat-o pentru a le face pe plac investitorilor sau pentru a atinge vreun prag de venituri trimestriale – este o necesitate. În ultimii câțiva ani, pe măsură ce numărul angajaților Riot s-a dublat și apoi a continuat să crească, ne-am împărțit eforturile între tot mai multe proiecte, fără a avea determinarea necesară de a tăia dintre ele și de a ne concentra pe cele de care au cu adevărat nevoie jucătorii noștri. Prin aceste ajustări, vrem să ne refocalizăm pe lucrurile care au cel mai mare impact asupra experienței voastre, reducând astfel investițiile în celelalte zone. 

Asta înseamnă că vom renunța la 530 de posturi la nivel global, ceea ce reprezintă aproximativ 11% din angajații Riot, iar cel mai mare impact va fi resimțit de echipele din afara nucleului de dezvoltare. Înțelegem că multora dintre voi vă pasă nu doar de jocurile pe care le jucați, ci și de oamenii care le creează. Aceste modificări nu afectează doar organizația, ci și persoane și familii, iar noi facem tot ce ne stă în putere să abordăm aceste decizii cu respect și sensibilitate. Dacă doriți să citiți e-mailul pe care l-am trimit angajaților Riot, l-am publicat aici.

Ne axăm și mai mult pe jocuri

Odată cu modificările de azi, ne dorim să punem din nou jocurile în centrul tuturor activităților noastre. 

Viziunea noastră pentru viitor este îndrăzneață și angajamentul nostru legat de jocurile principale – League of Legends, VALORANT, Teamfight Tactics și Wild Rift – este mai ambițios ca niciodată. Aceste echipe vor avea un rol prioritar, pentru a se putea concentra pe conținut, funcții și actualizări care răspund direct cerințelor voastre. Vă puteți aștepta la evenimente, moduri de joc și planuri pe termen lung care să ducă spre un viitor antrenant (și care, sperăm noi, se va întinde pe cât mai multe decenii).

Strategia noastră va integra mai strâns eSports, muzica și divertismentul cu jocurile noastre. eSports nu înseamnă doar competiție; însemnă bucuriile cele mai mari, dezamăgirile cele mai crunte și comunitățile care înfloresc în jurul meciurilor. Divertismentul nu înseamnă doar a spune povești; prin el, deschidem un portal spre narațiuni mai profunde, personaje și lumi care îmbogățesc experiența de joc. Pe măsură ce am crescut, unele dintre eforturile noastre au devenit mai izolate, dar aspirăm să integrăm mai bine jocul, excelența competitivă și profunzimea narațiunilor în moduri care îmbunătățesc experiența jucătorilor. Fie că este vorba de următorul hit de la K-DA, de povestea care se desfășoară în Arcane, de intensitatea unei competiții TFT Open, de trăirile unice din cadrul unui al cincilea meci de la Mondiale sau de atmosfera electrizantă a turneelor VAL Champs, ne concentrăm pe calitate, impact și experiențe unitare pentru jucătorii din întreaga lume. 

Dincolo de titlurile live, avem în pregătire proiecte pe care abia așteptăm să vi le prezentăm când vor fi gata. Proiectul L progresează excelent și pregătim mai multe oportunități prin care să încercați jocul (fiți pe fază, pentru că vă vom da mai multe detalii în cursul acestui an). Sezonul 2 din Arcane este în grafic pentru a fi lansat în noiembrie 2024. În plus, avem mai multe proiecte în pregătire în diferite faze de cercetare și dezvoltare.

Volumul de lansări nu va fi niciodată enorm. Vrem să vă oferim lucruri cu care să vă puteți mândri și pe care să le puteți împărtăși cu prietenii. Pentru asta avem nevoie de flexibilitate financiară, ca să putem investi timpul necesar în lucrurile care contează cu adevărat pentru jucători. Știm cu toții că nu tot ce facem va reuși, dar ne dorim ca eșecurile să aibă loc din motivele corecte, nu din cauză că ne-am axat pe ce nu trebuia sau că am lansat proiecte în grabă înainte de a fi pregătite.

Legends of Runeterra și Riot forge

Vrem să abordăm în special două zone în care veți vedea un impact imediat în urma schimbărilor de azi: Legends of Runeterra și Riot Forge. 

  • LoR își continuă drumul, dar facem modificări pentru sustenabilitatea jocului. Știm că există o comunitate pasionată care adoră acest joc – la fel ca noi. În ciuda realizărilor majore și a rolului pe care l-a jucat în construirea universului Runeterra, LoR s-a confruntat cu provocări financiare încă de la lansare, costurile de dezvoltare depășind cu mult veniturile generate. În consecință, reducem dimensiunea echipei și ne refocalizăm pe ''The Path of Champions'' Această mutare îi va permite echipei să experimenteze mai mult în spațiul PvE, concentrându-se asupra modului de joc în care jucătorii au petrecut cel mai mult timp. Echipa LoR are mai multe detalii aici, iar noi avem în plan să publicăm un material video în următoarele săptămâni pentru a discuta mai multe despre viitor.

  • Oprim dezvoltarea de noi jocuri sub cupola Riot Forge după ce vom lansa Bandle Tale: A League of Legends Story. Forge a fost un experiment pentru a vedea ce s-ar întâmpla dacă echipa Riot ar colabora cu dezvoltatori independenți, care să se dezlănțuie în Runeterra cu o varietate de perspective, stiluri și competențe. În cele șase jocuri care acoperă diferite genuri, regiuni și personaje, creațiile dezvoltatorilor în parteneriat cu echipa Forge au fost o adevărată inspirație. Suntem mândri de ceea ce am realizat împreună pentru a aduce la viață aceste povești, dar este timpul să ne refocalizăm eforturile asupra proiectelor ambițioase care se pregătesc intern la Riot. 

Drumul spre viitor, cu voi în centru

Strategia noastră pentru viitor este clară: ne concentrăm pe ceea ce facem cel mai bine și ceea ce rezonează cel mai mult cu voi. Fiecare efort, de la dezvoltare la poveste la competiție, va fi gândit în așa fel încât să creeze experiențe semnificative și memorabile, axate pe jocuri. 

Deși schimbările creează uneori nesiguranță, aduc cu ele și oportunități de creștere și inovare. Suntem recunoscători pentru susținerea pe care ne-o oferiți constant; nimic din ceea ce a creat Riot nu ar fi posibil fără voi. Pasiunea și implicarea voastră ne inspiră în fiecare zi și suntem bucuroși să putem continua împreună pe acest drum.


Dylan și Marc