Jump to Main ContentJump to Primary Navigation
Impact Social

Sustenabilitate

Limităm impactul asupra climei și avem o activitate sustenabilă

 

Sustenabilitatea de mediu este o chestiune esențială pentru jucători, Riot și întreaga lume. Deși ne-am străduit întotdeauna să asigurăm sustenabilitatea, este vremea să facem astfel încât angajamentele noastre să fie extrem de clare. Făcând noi înșine eforturi, colaborând cu parteneri cu impact mare și împărtășind bunele practici cu restul industriei de gaming, putem și trebuie să facem progrese spre o lume mai sănătoasă. 

Angajamentele noastre

Vrem ca jucătorii să se poată bucura de jocurile noastre timp de generații. Pentru a transforma acest viitor în realitate, trebuie să fim la curent cu știința ca să ținem pasul cu bunele practici de sustenabilitate și totodată să ne menținem angajamentul de a ne reduce impactul global asupra mediului. 

Am făcut cercetările necesare ca să înțelegem care sunt emisiile noastre de gaze cu efect de seră (GES) și suntem pregătiți să prezentăm angajamentele noastre la nivel de companie:


Emisiile de gaze cu efect de seră (GES)

După ce am ajuns de la un joc la cinci, am desfășurat cercetări aprofundate și am calculat primul nostru inventar al emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), folosind datele din 2021. Acest inventar ne-a ajutat să înțelegem care sunt emisiile noastre din domeniile de aplicare 1-3 și de unde provin, ca să stabilim apoi oportunitățile adecvate pentru cea mai bună soluție de viitor. Țintele bazate pe descoperiri științifice oferă companiilor o cale bine definită de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. În următorii doi ani, vom transmite datele de bază și vom merge mai departe pe baza unui plan de reducere a GES complet revizuit. Suntem hotărâți să raportăm aceste date în fiecare an în cadrul Rapoartelor anuale de impact.

Amprenta noastră de emisii de GES din 2021

Emisiile de rangul 3 după categorie

Deoarece emisiile de rangul 3 reprezintă cea mai mare parte a amprentei noastre de carbon, le-am defalcat pe categorii specifice.
bunuri și servicii achiziționate72,3%
bunuri de capital3,5%
activități legate de combustibili și energie1,5%
călătorii de afaceri 5,3%
naveta angajaților4,0%
materiale închiriate în amonte12,4%
francize0,4%

Inițiative axate pe sustenabilitate

Riot Games Sustainability focused initiatives

 

Deși angajamentele noastre determină deciziile companiei noastre în toate aspectele, vom continua cu mândrie tradiția inițiativelor de sustenabilitate personalizate, care au impact asupra lumii din jurul nostru. În trecut, am colaborat cu jucătorii, folosind strângerile de fonduri din jocuri ca să trimitem milioane de dolari către organizații care promovează sustenabilitatea. În sediile noastre, folosim o diversitate de practici de sustenabilitate pentru a reduce risipa de alimente, consumul de apă și de energie.

În eSports, am folosit Mondialele ca să aducem sustenabilitatea în joc și lucrăm împreună cu parteneri de durată ca să avem un impact cât mai mare. În plus, centrul nostru de transmisie la distanță din Dublin, care s-a deschis în 2022 și transmite Mondialele către milioane de jucători din întreaga lume, deja funcționează 100% pe bază de energie regenerabilă.

Privind spre viitor, recunoaștem că întotdeauna mai este ceva de făcut. Angajamentele și inițiativele noastre reprezintă doar o parte din această misiune pe care întreaga lume unită trebuie să o îndeplinească. Suntem entuziasmați să continuăm îmbunătățirea modurilor în care putem avea impact, în timp ce ne onorăm angajamentele luate la nivelul companiei.

Certificări

Centrul de transmisie la distanță din Dublin a primit certificarea ISO în vara anului 2023. ISO este un standard de mediu recunoscut pe plan internațional, care reflectă angajamentele noastre față de obiective, jucători și mediu.