Pe scurt: Înscrierile pentru programele de parteneriat din League of Legends, VALORANT și Teamfight Tactics se vor deschide începând din august.

Programele de parteneriat din jocurile noastre intră într-o nouă eră. Pe vremea când LoL era singurul nostru joc, aveam Programul de parteneriat LoL (LPP). Dar, cu ani în urmă, am pus pe pauză noile solicitări de înscriere, fiindcă lucram ca să descoperim cum dorim să evolueze programele noastre de parteneriat, astfel încât să poată sprijini creatorii incredibili de pe lista noastră de jocuri în creștere. Am început acea evoluție cu o versiune beta închisă și acum lansăm mai multe funcționalități și aducem mai mulți creatori alături de noi în această aventură.  

Începând din august, creatorii vor putea să se înscrie direct în programele de parteneriat pentru LoL, VALORANT și TFT. Suntem încântați să primim oficial mii de creatori în aceste programe noi, care oferă beneficiile unice și sprijinul cerute de creatori.

Solicitările de înscriere se vor deschide pentru VALORANT în august, pentru LoL în septembrie și pentru TFT în octombrie, iar fiecare perioadă de înscriere va rămâne deschisă aproximativ o lună. Chiar dacă mai sunt câteva luni până atunci, niciodată nu e prea devreme să vă pregătiți. Sunt câteva lucruri de care aveți nevoie ca să fiți luați în considerare pentru unul dintre aceste programe. Și nu, o audiență uriașă nu e una dintre cerințe – căutăm să aducem atât creatori consacrați, cât și pe cei aflați la început de drum. 

Cerințe pentru programele de parteneriat

  1. Pasiunea pentru joc. Căutăm creatori care au o legătură autentică cu jocurile noastre, așa că vom analiza cum jucați, creați și interacționați cu jocul la care vreți să vă alăturați.

  2. Impactul pozitiv asupra comunității. Creatorii influențează modul în care jucătorii joacă jocurile noastre. Felul în care interacționați cu ceilalți – atât pe platformele voastre, cât și pe cele ale Riot – va influența solicitarea de înscriere. 

  3. O comunitate activă. Programele noastre sunt concepute atât pentru creatorii la început de drum, cât și pentru cei care au deja comunități consolidate. Reperele generale vor varia în funcție de joc și de regiune, dar cel mai important este ca comunitatea voastră să fie implicată. 

Beneficiile programelor de parteneriat

Dacă vă regăsiți în descriere, iată la ce să vă așteptați în cazul în care vei fi aprobați:

  • Funcționalități care fac crearea de conținut mai ușoară și mai satisfăcătoare. Lucruri precum: 
    • Campioni, agenți sau tacticieni deblocați
    • Coduri promoționale destinate comunității voastre
    • Permise de luptă gratuite
    • Asistență dedicată pentru jucători pe probleme specifice creatorilor
  • Acces la un Portal pentru creatori complet nou, care vă oferă instrumente, resurse și sprijin.
  • Oportunități unice, specifice creatorilor, precum programe de recompense, campanii de marketing și acces anticipat la conținut. 
     
Riot Games Partner Program Login Page


Dacă încă vă construiți comunitatea sau nu reușiți să intrați în perioada inițială de înscriere, nu vă faceți griji – nu va fi singura ocazie. Plănuim să deschidem din nou solicitările de înscriere în viitor.

Ca să fiți mereu la curent, urmăriți canalele sociale Riot și adăugați la favorite Portalul pentru creatori

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

How long will applications be open?

Perioada inițială de deschidere a înscrierilor pentru fiecare joc va fi disponibilă timp de aproximativ o lună. Iată datele exacte: 

  • VALORANT: 3 august 2026 – 28 august 2026
  • League of Legends: 1 septembrie 2026 – 30 septembrie 2026
  • Teamfight Tactics: 1 octombrie 2026 – 30 octombrie 2026

Wild Rift are un program de parteneriat? 

Programul de parteneriat Wild Rift intră într-o versiune beta închisă mai târziu luna aceasta, iar invitațiile vor fi trimise creatorilor selectați. LoL, VALORANT și TFT au urmat un drum similar în 2025 și ne așteptăm ca Wild Rift să treacă la deschiderea înscrierilor în 2027.

Au 2XKO, Legends of Runeterra și Riftbound programe de parteneriat?

Întotdeauna căutăm modalități prin care să putem susține creatorii din toate jocurile noastre, dar, momentan, nu avem informații noi de împărtășit despre programele de parteneriat pentru 2XKO, LoR sau Riftbound. Acestea fiind spuse, fiecare joc continuă să investească în creatori în moduri care au sens pentru comunitățile lor. De exemplu, Riftbound a împărtășit recent mai multe despre cum sprijină creatorii pentru jocurile de cărți cu cartonașe de colecție. Puteți urmări canalele sociale ale fiecărui joc pentru cele mai noi vești și oportunități.

Ce regiuni sunt eligibile pentru programele de parteneriat?

Aceste programe sunt disponibile pentru creatorii din toată lumea, dar, din cauza unor restricții dintr-un număr mic de țări, e posibil să nu putem accepta anumiți creatori. 

Când se vor deschide din nou solicitările de înregistrare în viitor?

Pe scurt: Nu suntem siguri. 

Răspuns detaliat: De îndată ce suntem siguri că va fi o experiență grozavă și pentru alți creatori! Este prima dată când îi primim pe creatori la o scară atât de mare. E nevoie de timp pentru a analiza fiecare solicitare de înscriere și pentru a-i integra pe toți creatorii noi și vrem să ne asigurăm că programele noastre de parteneriat au crescut eficient înainte să sprijinim un val suplimentar de creatori. Detalii despre viitoarele oportunități de înscriere vor fi disponibile pe canalele sociale Riot și pe prima pagină a Portalului pentru creatori.

Aceste programe pentru parteneri vor include și cosplayeri și artiști din comunitate? 

Momentan nu, dar căutăm activ modalități prin care să-i sprijinim mai bine atât pe cosplayeri, cât și pe artiștii din comunitate. Vom reveni cu mai multe detalii în curând.


Mulțumiri artistului: @Luzdanaee