Pe scurt: Începem testarea de versiuni closed beta ale unor noi programe de parteneriat pentru League of Legends, Teamfight Tactics și VALORANT, care le vor aduce creatorilor beneficii unice și sprijin mai bun.
Pe vremea când LoL era singurul nostru joc, aveam Programul de parteneriat LoL (LPP). Dar, cu ani în urmă, am pus pe pauză noile solicitări de înscriere, fiindcă ne-am dat seama cum dorim să evolueze Programul nostru de parteneriat, astfel încât să poată sprijini creatorii incredibili de pe lista noastră de jocuri în creștere. A durat un pic, dar abia așteptăm să facem primul pas spre acel nou sistem, cu o serie de testări beta ale programelor pentru League of Legends, Teamfight Tactics și VALORANT.
Începând de azi, anumiți creatori din întreaga lume sunt invitați să participe la o versiune closed beta a noilor programe. Pentru partenerii LoL, este șansa de a ura în sfârșit bun-venit unor creatori care au așteptat răbdători în timp ce solicitările de înscriere erau blocate. Pentru creatorii VALORANT și TFT, va fi prima prezentare a unor beneficii unice, avantaje ca parteneri și sprijin pe termen lung prin program.
Începând din a doua jumătate a lunii octombrie, o nouă gamă de beneficii va fi lansată pentru creatorii din program. Aceasta include un titlu ''Apreciază, comentează și abonează-te'' în League of Legends, un titlu ''VALORANT Partner'' în VAL și o mică legendă mitică în TFT. În următoarele câteva luni, vă puteți aștepta să vedeți aceste jocuri experimentând cu beneficii și caracteristici suplimentare. Unele dintre aceste beneficii s-ar putea să rămână, altele ar putea evolua, iar altele s-ar putea să iasă din rotație. Momentan, obiectivul este pur și simplu de a înțelege mai bine ce anume consideră creatorii că este de impact.
Ambiția noastră este să construim Programe de parteneriat pline de sens și intenție pentru creatorii din toate jocurile noastre. Această versiune beta are rolul de a colecta feedback atât de la creatori, cât și de la jucători, pentru a ne asigura că, atunci când vom putea în cele din urmă să deschidem Programele noastre de parteneriat pentru toți creatorii interesați, vom fi construit ceva care să merite așteptarea. Știm, creatorii sunt nerăbdători să facă parte din programele noastre și cu siguranță vă vom înștiința pe toți atunci când vom fi gata să deschidem solicitările de înscriere mai pe larg.
Vă mulțumim pentru răbdare, pasiune și creativitatea incredibilă pe care le-ați manifestat de-a lungul anilor; abia așteptăm să vă urăm bun-venit în cadrul acestor programe modernizate, la momentul potrivit.
De ce este acest test limitat pentru anumiți creatori? / De ce nu am fost invitat(ă)?
Deși ne-am dori ca acest test să fie deschis tuturor, Programul de parteneriat este încă în dezvoltare. Aceste mici teste ne vor asigura că va fi de cea mai înaltă calitate înainte de a fi lansat pe o scară mai largă. Acești creatori reprezintă o varietate de regiuni și comunități diferite de pe tot globul care ne vor permite să testăm în mod corespunzător această funcție pentru o gamă variată de oameni.
Cum rămâne cu Wild Rift, Legends of Runeterra, Riftbound sau 2XKO?
Pe termen lung, dorim să construim programe care să sprijine creatorii pentru mai multe din jocurile noastre. Deocamdată, începem cu League of Legends, TFT și VALORANT, pentru a testa dacă sistemele noastre din culise funcționează la scara necesară. Creatorii care primesc beneficii în Wild Rift vor continua să primească toate beneficiile asociate cu parteneriatul lor în calitate de creatori Wild Rift. Deși acesta nu este un program oficial de parteneriat, vom continua să sprijinim creatorii din întreaga lume cu suita de beneficii existente.
Cât va dura această versiune beta și când mă pot înscrie?
Momentan, testăm experiența de bază a Programului de parteneriat cu anumiți creatori. Obiectivul nostru este de a reveni la comunitatea de creatori cu mai multe informații spre sfârșitul anului 2026 referitor la evoluția acestor programe, incluzând o redeschidere a procesului de înregistrare pentru noii creatori spre sfârșitul aceluiași an.
Care este diferența dintre o versiune beta și o lansare oficială?
Versiunea beta ne permite să stabilim așteptările potrivite privind faptul că unele dintre aceste beneficii și programe sunt experimentale și aproape sigur se vor modifica cumva înainte de a deschide experiența pentru un grup mai mare. Totodată, aceasta ne permite să colectăm feedback de la jucători și creatori, ca să evoluăm în modurile potrivite pentru a construi cea mai bună experiență posibilă. Odată ce trecem la un program lansat oficial, vă puteți aștepta ca acesta să aibă caracteristici mai durabile și ca solicitările de înregistrare să fie evaluate regulat.
Ce s-a întâmplat cu vechiul Program de parteneriat LoL? Cel nou este diferit?
Programul de parteneriat LoL pe care-l vedeți astăzi este o evoluție a ceea ce s-ar putea să fi văzut anterior. Nu este ceva separat, doar diferit. Modificările pe care le facem introduc beneficii noi și îmbunătățite pentru creatori și ajută Riot să sprijine mai mulți creatori fără a sacrifica din calitate.
Am primit o invitație la un Program de parteneriat. Scrie că e de la Riot – cum pot verifica dacă este o înșelătorie sau o invitație oficială?
Știm că au existat încercări recente ale unor persoane rău intenționate de a solicita creatorilor informații legate de cont, pretinzând că reprezintă un program Riot oficial. Creatorii care sunt invitați să participe la această versiune beta vor primi un e-mail de la o adresă de e-mail ''riotgames.com'' sau ''mail.creators.riotgames.com''. Dacă primiți un e-mail de la orice altă companie sau site web, nu este de la Riot. Rețineți că Riot nu vă va cere NICIODATĂ parola și nici nu vă va contacta prin Discord sau prin mesaje text cu un link de înscriere.
Dacă am făcut parte din Programul de parteneriat LoL, voi face parte garantat din acest program?
Deși aducem în noul program foarte mulți dintre vechii noștri parteneri, a trecut mult timp de când n-am mai actualizat lista de creatori. În acest timp, unii creatori au renunțat la LoL, și-au schimbat interesele sau au încetat complet să mai creeze conținut. Unii dintre acești creatori nu vor primi o invitație la acest nou program, fiindcă punem accentul pe aducerea oamenilor care ne dezvoltă comunitățile în fiecare zi.
Skin-urile Chroma cadou pentru League of Legends vor continua cu acest nou program?
În cadrul evoluției LPP, am evaluat beneficiile existente și noi căi pentru creatorii confirmați de a interacționa cu comunitatea. Skin-urile Chroma cadou nu fac parte din noul set de beneficii, dar sperăm ca jucătorii și creatorii să se bucure de ceea ce le-am pregătit






