1 iunie se apropie cu pași repezi, ceea ce înseamnă că aproape a venit timpul să sărbătorim luna Pride! Anul ăsta, le oferim jucătorilor modalități de a se reprezenta în joc, sărbătorindu-i pe toți jucătorii LGBTQIA+ care contribuie la comunitatea noastră și investind într-un viitor mai bun pentru talentele din industria jocurilor.

Pride în jocurile noastre
Colecția Pride crește în fiecare an. Anul acesta avem animații, mini-jocuri și camarazi de arme noi în jocurile noastre, precum și întoarcerea unei mari părți din conținutul Pride al anilor anteriori.
În LoL, noua animație ''Model de luptă curcubeu'', în care apare Rell, ajunge în Rift. Rell curcubeu se alătură animațiilor lui TF și Graves, K'Sante și Vi, ce revin toate din ultimii câțiva ani de Pride.
În Convergența din TFT puteți revendica mica legendă QiQi Arcade, care aduce o energie emblematică; dacă vă dublați eforturile cu animația ''Parada lui QiQi'', sunteți gata să defilați pe podium. Vedeți tot ce fac ambele jocuri pentru Pride, precum și felul în care puteți obține acest conținut nou, în articolul nostru despre LoL și TFT.
În Wild Rift, animăluțele poro sunt aproape gata de petrecere. Mai au nevoie doar de ținute noi. Echipa a creat un nou mini-joc în care îi puteți înveșmânta pe poro în toate culorile curcubeului, ca să vă asigurați că-s pregătiți pentru petrecerea Pride.
În timp ce Twisted Fate își face debutul în ''Path of Champions'', Legends of Runeterra va aduce înapoi pachetul Pride care include spatele pentru cărți cu Twisted Fate și Graves, iconițe și străjeri din anii trecuți.
În VALORANT, un camarad de arme cu Dan pinguinul încălecând pe o inimă în culorile curcubeului deschide calea noului conținut. Vezi tot ce oferă acesta în joc și o parte din incredibilele lucrări de artă LGBTQIA+ din întreaga comunitate în articolul despre VALORANT care apare pe 2 iunie. A, și dacă se întâmplă cumva să fiți în Toronto pentru VCT Masters, mergeți la colțul parcului Trinity-Bellwoods să vedeți pictura murală Pride pe care am comandat-o de la Strawberry7.

Donăm către oSTEM
În cadrul sărbătorii noastre Pride de anul ăsta, facem o donație de 100.000 USD la oSTEM, o organizație care sprijină persoanele LGBTQIA+ să beneficieze de educație și cariere STEM prin eforturile sale de consolidare a comunității. Rainbow Rioters, RIG-ul nostru de angajați și aliați LGBTQIA+, susține de mult timp oSTEM, așa că anul acesta ne-am dorit să contribuim direct la misiunea importantă a oSTEM. Donația va fi folosită pentru a aduce mai mulți elevi la a 15-a conferință anuală a oSTEM, unde pot participa la prezentări, pot stabili legături cu colegi și își pot găsi mentori care să-i ajute pe drumul ales, finanțând totodată și ateliere și resurse esențiale de sănătate mintală pentru toți participanții.